Reflexivul şi afectivul sau Cum iei decizii despre lume?

Posted by:

Funcţia reflexivă şi funcţia afectivă, numite funcţii judicative, se referă la modul în care luăm decizii şi la procesul prin care ajungem la concluzii şi judecăţi asupra lucrurilor. Ca să luăm o hotărâre, trebuie mai întâi să primim informaţii folosindu-ne de una din funcţiile noastre perceptive – senzorială sau intuitivă (vezi art. Senzorialul şi Intuitivul). Abia după ce am dobândit informaţii pe calea care ne este proprie (senzorială sau intuitivă) putem decide în funcţie de ceea ce am asimilat. Nu putem lua hotărâri dacă nu am asimilat informaţii şi trebuie să înţelegem că oamenii decid nu numai în moduri diferite (reflexiv sau afectiv), ci şi plecând de la informaţii diferite (senzoriale sau intuitive). Aşa cum percepem în moduri diferite, luăm decizii în moduri diferite, şi anume folosind funcţia noastră preferată, reflexivă sau afectivă. Funcţia reflexivă face apel la raţiune şi la logică şi se caracterizează prin fermitate, detaşare şi obiectivitate. Oamenii care preferă această funcţie, privesc de obicei lucrurile din afară şi tind să nu se implice personal. Nu arată ce simt – chiar dacă au sentimente foarte puternice – şi cel mai adesea dau dovadă de obiectivitate. Sunt buni analişti, sunt neclintiţi în hotărârile lor şi nu se lasă dominaţi de emoţii. Funcţia afectivă pune în schimb accentul pe armonia din relaţiile interumane, ţine seama de nevoile oamenilor şi de împrejurări, de sentimente individuale şi de loialitate. Tipul afectiv participă la trăirile celorlalţi şi ia hotărâri în funcţie de influenţa, bună sau rea, a hotărârilor lui asupra oamenilor. Când se gândeşte să întreprindă ceva, afectivul îşi pune problema efectelor acelui lucru asupra celorlalţi. Reflexivul crede în cinste şi în dreptate, iar în absenţa lor se simte ultragiat şi protestează vehement. La nevoie, îşi expune deciziile metodic şi detaşat. Pentru că pune mare preţ pe standarde şi pe principii, de obicei ignoră circumstanţele atenuante.Tipul afectiv ia hotărâri într-o manieră mai personală şi mai subiectivă, iar nevoile oamenilor şi împrejurările dificile din viaţa lor îl mişcă profund. Afectivii îşi exteriorizează cu uşurinţă sentimentele şi îşi exprimă fără reţineri simpatiile. Spre deosebire de reflexivi, se simt personal implicaţi în majoritatea deciziilor pe care le iau şi sunt gata să facă orice ca să mulţumească un om. Pe reflexivi şi afectivi îi desparte nu atât incapacitatea de a se înţelege unii pe alţii, cât neputinţa de a cădea de acord. Când reflexivii află de greutăţile cuiva, ridică din umeri şi pot spune uneori “Ei şi ? O să treacă.”, în vreme ce afectivii privesc compătimitor şi spun “Săracul de el!”. Reflexivii nu sunt totuşi lipsiţi de sentimente, chiar dacă nu li se citeşte în ochi compasiunea, aşa cum se întâmplă cu afectivii. Se pare că predispoziţia pentru judecăţi reflexive şi cea pentru judecăţi afective sunt la fel de frecvente. Totuşi bărbaţii se deosebesc de această dată de femei: 65% dintre ei aparţin tipului reflexiv, faţă de 35% dintre femei. Această diferenţă de număr a generat în societatea noastră credinţa că, prin natura lor, bărbaţii sunt mai raţionali, iar femeile mai sentimentale. O situaţie tipică este aceea în care bărbatul reflexiv îi spune femeii afective: “Fii şi tu logică măcar o dată!”, iar femeia îi răspunde: “Pune şi tu un pic de inimă!”. Schimbul acesta de replici e tipic tocmai pentru că există mai mulţi bărbaţi reflexivi şi mai multe femei afective. Când rolurile se inversează, tradiţia noastră culturală este bulversată. “ Bărbatul viitorului mileniu”, despre care se credea că va avea un comportament predominant afectiv, nu pare prea uşor de acceptat, aşa cum nu e acceptată încă nici femeia reflexivă. Reflexivii — bărbaţi sau femei — nu-i prea menajează pe oameni şi spun lucrurilor pe nume, cu riscul de a se dovedi lipsiţi de tact. Nu ţin neapărat să placă, aşa că nu fac nimic în acest sens. Afectivii, în schimb, evită din răsputeri să spună celor din jur lucruri neplăcute şi, cu tactul care-i caracterizează, preferă uneori să le ascundă adevărul. Vor să fie simpatizaţi şi mulţi dintre ei caută prilejuri în care să-şi manifeste însuşirile afective, bucurându-se astfel de căldura şi aprobarea oamenilor. De exemplu, un reflexiv nu se va simţi stânjenit să anunţe pe cineva că e concediat, chiar dacă nu e încântat să o facă. În schimb, unui afectiv îi va displăcea profund o asemenea însărcinare şi va găsi, probabil, o persoană care să o preia. Când afectivii sunt totuşi obligaţi să anunţe o concediere, ei vor suferi împreună cu cel în cauză. Reflexivii şi afectivii pot mai uşor convieţui şi lucra împreună dacă îşi împărtăşesc unii altora punctul propriu de vedere. Reflexivii înţeleg atunci că şi afectivii sunt sensibili la logică, iar aceştia văd că şi reflexivii au sentimente profunde, chiar dacă le maschează. Când reflexivii acceptă să ia în considerare dorinţele şi sentimentele oamenilor, iar afectivii acceptă să ţină cont de consecinţele logice ale unei decizii, şansa ca cele două tipuri să se înţeleagă sporeşte.

 

Intră în Home-Test de Temperament şi Personalitate pentru a te cunoaşte mai bine pe tine însuţi şi pe cei din jurul tău.

0
  Related Posts
  • No related posts found.

Add a Comment


Cod de Verificare *